Se poate si mai bine

 

In ultimul timp mi-am redeschis pagina de facebook si ca niciodata pana acum nu m-a interesat atat de tare latura sociala a persoanelor cu dizabilitati, deoarece m-am avantat in viata nesimtind vreo diferenta intre mine o persoana invalida si persoanele valide. Insa de cativa ani am pastrat legatura cu o asociatie care doreste si vine in sprijinul persoanelor cu dizabilitati atat cat poate.

Asa ca din acest punct de plecare am ajuns sa poposesc pe anumite grupuri publice dedicate discutiilor intre persoanele cu dizabilitati. Chestie ce cumva mi s-a parut foarte foarte ingenioasa, deoarece noi majoritatea avem ori mobilitate redusa ori alte lipsuri care sa faciliteze o colaborare mai stransa intre noi. Cel putin eu din copilarie in orasul in care am crescut nu am avut sansa de a cunoaste si alti utilizatori de fotolii rulante, deoarece pe strazi umblam doar eu cand ma indreptam spre scoala si o persoana de varsta mamei mele pe care o salutam spornic in incercarea de a ma repera dar totdeauna se indrepta grabita spre serviciul ei. Cumva tot prin copilarie am mai avut de vreo doua ori experiente interesante una la un sanator de recuperare neuromotorie si inca una la un simpozion ce avea ca scop ceva lectii de training in utilizarea fotoliului rulant. In aceste experiente am reusit cu mintea mea de copil sa concluzionez ca persoanele cu dizabilitati ori au dizabilitati mintale ceea ce nu se incadra in graficul meu de compatibilitate cu oamenii normali pe care ii stia mintea mea, ori ceilaltii cu diferite afectiuni carora nu le pasa decat de ei insisi. Cam asa credeam eu ca stau lucrurile pe cand aveam aproximativ 10 ani.

Acum dupa atatia ani am avut cumva dorinta aia ascunsa in sinea mea de a schimba vorbe/experiente pe aceste pagini dedicate discutiilor intre persoanele cu nevoi speciale.

Oh dar din pacate trebuie sa fiu sincera in constatarile mele si sa zic ca as putea linistita sa zic ca nu s-au schimbat prea multe in atatia ani. Observ ca oamenii au ramas la fel de individualisti si nu doar atat, ci poate chiar mai super rautaciosi decat se poate. Poate o vina o poarta si statul Roman care luand de la gura oamenilor sarmani totul, probabil din lipsa nevoilor primare omul ajunge sa se poarte ca un primat neevoluat. Desigur ca nu caut sa jignesc pe nimeni si nici sa insult pe nimeni caci cu siguranta mai sunt oameni care sunt deosebiti insa probabil ca stau deoparte si sunt greu de gasit.

Asa ca aceasta imi este cu regret constatarea mea dupa aproximativ 20 de ani. Probabil cand o sa mai am disponibilitate voi mai scrie si motivele care m-au condus la aceste concluzii.

Anunțuri

Alchimistul – Paulo Coelho

O carte ce a „venit pe lume” in acelasi an cu mine, o carte foarte scurta insa foarte patrunzatoare. Am ales sa o citesc si nu regret deloc timpul petrecut cu ea.Mi-a placut cum autorul a imbinat elemente ale crestinismului cu cele ale islamului, realul cu irealul si cu mitologia. Am sa postez selectiv texte din cuprinsul cartii, ce mie personal mi-au placut enorm de mult si mi-au lasat sufletul intr-o oarecare meditare. Nu cutez sa contest inteligenta si maiestria autorului in a faurii astfel de capodopere…

„…Cînd vad aceleasi fete ale prietenilor mereu, ajung sa-i consider ca facînd parte din viata mea.Si daca fac parte din viata noastra, încep sa vrea sa ne-o si schimbe.
Daca nu esti asa cum vor ei, se supara. Pentru ca toti stiu exact
cum trebuie sa traim noi. Si niciodata n-au habar de cum trebuie
sa-si traiasca propriile lor vieti…”

„Uneori e mai bine sa stai cu oile, care tac si-si cauta doar hrana si apa. Sau sa stai cu cartile, care povestesc istorii de necrezut numai atunci cînd omul vrea sa le asculte.
Dar cînd vorbesti cu oamenii, spun niste lucruri de nu stii ce sa le raspunzi”

„Nu ai nevoie sa întelegi desertul: este de ajuns sa privesti un simplu graunte de nisip si vei vedea în el toate minunile Creatiei.”

„…nimeni nu se sperie de necunoscut, pentru ca oricine poate sa dobîndeasca orice vrea si îi face trebuinta.
Ne temem doar sa nu pierdem ce avem, fie vietile, fie plantatiile noastre. Dar ne trece frica atunci cînd întelegem ca istoria noastra si istoria lumii au fost scrise de aceeasi Mîna.”

„- De ce trebuie sa ne ascultam inima? întreba flacaul cînd se oprira în acea zi.

– Pentru ca acolo unde este ea, acolo va fi si comoara ta.

– Inima mea e agitata, spuse flacaul. Viseaza, se emotioneaza si e îndragostita de o femeie din desert.
Îmi cere tot felul de lucruri si nu ma lasa sa dorm nopti în sir cînd ma gîndesc la ea.
– Asta-i bine. Inima ta e vie. Asculta în continuare tot ce are sa-ti spuna.”

„…..Inima mea e înselatoare, îi spuse flacaul Alchimistului, cînd s-au oprit ca sa-si odihneasca putin caii. Nu vrea ca eu sa merg mai departe.
– Asta e bine, raspunse Alchimistul. Dovedeste ca inima ta e vie. Este normal sa-ti fie frica sa dai pentru un vis tot ce ai capatat pîna acum.
– Atunci, pentru ce trebuie sa-mi ascult inima?
– Pentru ca niciodata nu vei reusi s-o faci sa taca. Si chiar daca te prefaci ca nu asculti ce spune, ea va sta în pieptul tau repetînd mereu tot ce crede despre viata si lume.
– Si daca e înselatoare?
– Înselaciunea este o lovitura neasteptata. Daca îti cunosti bine inima, niciodata nu va reusi asta.
Pentru ca tu îi vei cunoaste visele si dorintele si vei sti ce sa faci cu ele. Nimeni nu reuseste sa fuga de propria inima. De aceea e mai bine sa asculti ce spune. Pentru ca niciodata sa nu vina o lovitura pe care n-o astepti.”

„Spunea ca ora cea mai întunecata era aceea dinaintea rasaritului.”

„Nimeni nu e scutit sa sufere consecintele fiecarui lucru care se petrece sub soare.”

„…lumea este numai partea vizibila a lui Dumnezeu. Alchimia
înseamna sa aduci în plan material perfectiunea spirituala.”

„Cînd iubesti reusesti sa fii orice lucru al Creatiei. Cînd iubesti nu-ti trebuie sa întelegi ce se petrece pentru ca totul se petrece în noi…”

„El îmi spune ca necazul lui cel mai mare este ca pîna în ziua de azi numai mineralele si vegetalele au înteles ca totul e un singur lucru. Si pentru asta nu trebuie ca fierul sa fie la fel cu cuprul, iar cuprul la fel cu aurul. ”

„Fiecare îsi are rolul lui în acest lucru unic si totul ar fi fost o Simfonie a Pacii daca Mîna care a scris totul s-ar fi oprit în a cincea zi a Creatiei. Dar a existat si o a sasea zi, spuse
Soarele.”

„Tot ce se întîmpla o data, poate sa nu se mai întîmple niciodata. Dar tot ce se întîmpla de doua ori, se va întîmpla cu siguranta si a treia oara.”

Ciorna ineficienta

Ce inseamna religia, se intreaba foarte multa lume, asteptand o definitie definitivata, gata de a fi urmata, fara a cauta mai profound care este defapt esenta unei religiuni adevarate?

Spontaneitatea, e una din virtutile esentiale,  indispensabile omului si duhului sau. Aceasta fiind o dovada a lumii nepalpabile in lumea palpabila, astfel cand religia devine o simpla forma isi pierde spontaneitatea facand loc sistemului asa numitilor “manuitori de ciorne”. Acestia sustin ca spiritualitatea poate fi organizata sub copertina unui verset Biblic care indica ca in Dumnezeire nu exista neoranduiala.

Asa incat ei subtil, introduc numere, statistici, si alte valori omenesti ce in Scriptura nu au existat nici o data acolo,prevestind moartea.

Intradevar cu ajutorul unei ciorne poti desfasura multe lucruri utile,pana in momentul cand ajungi sa crezi ca iti poti rezolvi lucrurile interioare cu ajutorul celor exterioare, directionandu-ti viata crestina prin blestemul ciornei. Cand ea incepe sa deprinda atributii mentale incepe sa imparta Scriptura in portiuni, pentru fiecare zi a anului obligand crestinul sa citeasca Scriptura conform regulamentului ei.Indiferent ca Duhul Sfant ii spune sa citeasca din alt loc, el cu perseverenta continua sub jugul ciornei sa bifeze zi de zi portiunea alocata.Pe cand un crestin autentic stie ca exista ocazii cand poate citii un singur verset, asupra caruia sa staruie zile la rand pana cand adevarul pe care el il poate intelege va iesii la lumina. Un om ca acesta imposibil sa poata urma un program de parcurgere a Scripturii prestabilit. Doar asa el poate dobandii gloria unei stari zdrobite, smerite, inviorate, inaltate,i in final LIBERE, stare straina unui sclav al ciornei. Prin aceastea toate, el intelege ca si a pierdut libertatea prin faptul ca rugaciunile sale au devanit mai putin spontane si desigur mai putin eficiente. Si asa ajunge sa se ingrijoreze pentru chestii ce nu ar trebui sa ii dea nici cel mai mic motiv de ingrijorate, cum ar fi : “cat timp a stat in rugaciune de dimineata, daca a strabatut lista lui de rugaciune pentru azi, daca se scoala tot asa de devreme cum o facea candva, crezand ca dragostea dintai poate fi masurata prin aceasta, sau daca il mai prind zorile dupa o noapte du rugaciune.” Rugaciunea ne mai fiind o respiratie libera a sufletului ci o simpla datorie de rutina ce trebuie dusa la capat. Chiar daca aparent ar putea exista raspunsuri la rugaciuni ele nefiind neaparat raspunsurile la rugacinile noastre ci mai degraba mila si bunatatea lui Dumnezeu. Astfel calendarul si ceasul devin surogate ale Duhului Sfant si ale lui Dumnezeu.

La fel acest pericol ii paste si pe pastori care urca la amvoane cu ciorne pe care divizeaza diferite subiecte din aparenta dorinta de a acorda suficient timp fiecarei teme in parte invocand importanta lor individuala. Aparent ar fi cinstit si bine primit un astfel de sistem insa nici pastoral nici enoriasii nu isi dau seama ca sosirea capcanei mortii spirituale de-a dreptul imbratisata. Hristos a murit o data si prin moartea Sa a adus libertatea, nici rugaciunile istovitoare nu isi mai au locul, nici atingerea buzelor cu un carbune aprins nu mai e necesar atunci cand adevarata libertate functioneaza. Farisei erau robi , iar ura lor pentru Domnul Isus a fost pentru ca El era liber. Libertatea Domnului ne este si noua astazi inca acordata, insa multi dintre noi, fii ai libertatii o pierdem ajungand sa fim condusi de iluminarea unei ciorne decat sa imbratisam pe cea profetica. Si astfel cu adevarat va fi o pricina de jale  in Sion cand  rasa crestinilor liberi va ajunge pe mana “manuitorilor de ciorne”.

Eu NU am nevoie de religie.

Mi-e greu sa caut un inceput potrivit pentru acest post deorece multitudinea cuvintelor ma inunda atat de  mult in cat e greu sa le pun intr- o ordine precisa. Dar azi am ales sa scriu despre religie. Desi cu putin timp alocat subicetului as putea face o scurta incursiune in istoria religiilor si as putea contura o umbra de balanta care sa echilibreze vesnica polemica intre efectele negative a religiei si efectele ei benefice. Si vesnic vor exista diversiuni pe aceasta problema. Minti stralucite au incercat sa ii rezolve ecuatia, insa mereu nu puteau afla decat un rezultat variabil.

Nu imi propun sa fac critica nimani, deoarece nu e problema mea ce gandeste fiecare, eu pot spune doar despre mine ca in dreptul meu eu, am inteles ca fiecare om are propria sa “religie” si asta pentru ca fiecare din noi avem proprile noastre incredintari, proprile constiinte, pe care fiecare in mod individual si-o personalizeaza in modul voit de el. Bineinteles, aici nu vreau sa ma fac intelesa gresit. Eu gasesc doua realitati absolute si acelea sunt doar BINELE si RAUL. La fel cum exista un bine asa exista si un rau, doua stari care se materializeaza prin mine si prin oameni. Religia este si ea un alt instrument de a exterioriza printe noi aceste doua realitati. Si la fel cum oamenii aleg sa faca rau, la fel si prin religie s-a putut alege usor  a face acest lucruu. Religia care e construita pe interese materiale sau pe interese de natura detinerii controlului si puterii, sau orice alte motive este o religie otravitoare. Desi la cat rau se face in lume cred ca multi ar opta pentru o forma de religie care sa suprime raul existent insa tot cu ajutorul raului ca forma de rasplata.Religia este doar o unealta prin care omul este impiedicat sa vada cu adevarat distinctia intre bine si rau. Fapt ce este mai esential decat orice alt lucru. Eu nu am nimic cu nimeni si cu incredintarea nimanui fiecare cum isi asterne , asa si doarme, este o vorba din popor, si e adevarata. Sigura obiectie plauzibila este ca omul are parte in viata aceasta de bine dar si de rau. Si infuziile acestea orbesc omul pentru al face confuz in libertatea alegerilor sale. Religia nu e nici un ritual , nici o traditie , nici o forma de inchinare, nici o izolare de lumea inconjuratoare, nici nimic altceva  ce e contrar libertatii noastre. Noi ca oameni am uitat sa fim liberi si fericiti si mai putin subjugati de tot felul de conditii adunate dealungul vremurilor de oameni care asa au simtit ei ca au incredintarea cum ca asa cum vad ei lucrurile , asa sunt si bine. NU, fiecare individ e special si diferit si asta face frumusetea vietii noastre  diversitatea in care ne aflat a uimit mereu omenirea si o va uimii in continuare. Tocamai de aceea un ecumenism nu va fii niciodata bine privit si nici primit, pentru ca diversitatea in care ne aflam nu va putea fii nici o data adusa la o uniformitate totalitara. Ca exemplu personal pot spune ca a trebuit sa am ochii deschisi si sa accept ca nu o religie trebuie sa ne diferentieze si sa ne adunam doar grupuri si grupulete cum am simti-o pe propria mea piele aflandu-ma intru-un anumit grup de oameni si am vazut facandu-se o sedimentare intre oameni care s-au clasat tot pe fiecare categorie, ceea ce nu e ok, deoarece nu stii nici o data cand in calea ta poate sta o perla pretioasa pe care tu poate o dispretuiesti din pricina aparentelor fara ca sa mai iti acorzi putin ragaz sa scotocesti dincolo de aparente.

Oh, ce fericita ar fii lumea fara atatea constrangeri, care in timp oamenii au ajuns sa le impreuna semenilor lor, noi am fost chemati sa facem binele , oricat ar fii de greu, Chiar si Domnul Isus nu a chemat oamenii la vre-o religie, ci din potriv a  facut acelas lucruu a invatat oamenii sa fie o religie individala a iubirii intrupate in fiecare din noi.

Am o umbra de tristete cand ma gandesc la toate aceste lucruri  si nu imi vine decat sa imi zic: Eu pot fii diferit si NU AM NEVOIE DE RELIGIE. Pot traii si fara ea, si pot avea parte de rai si fara atatea controverse ce le importa religia o data cu venirea ei intre oameni.

Eu NU amnevoie de religie.

Religia ma otraveste

Religia face omul sa nu fie liber-> eu am nevoie de libertate.

Religia face omul duminica de duminica sa poarte tinute elegante-àEu am nevoie de tinuta dragostei

Religia pune o bentitza pe capul femei (asa e mai nou)->Eu am nevoie de smerenie

Religia ne pune pe o banca in biserica trupeste, dar cu gandul si cu inima suntem tot acolo unde voiam sa fim->eu vreau sa fiu acolo unde trebuie sa fiu, dar sa fie locul potrivit

Religia il face pe om ca duminica de duminica sa care o Biblie la subrat doar la biserica-> Eu am nevoie de  ea in inima si mereu

Religia face ca oamenii din o anumita confesiune sa se adune grupri si grupulete->Eu am nevoie sa fiu pe cat se poate in preajma a tot felul de oameni.

Religi inunda mintea cu teorie despre bine doar in serviciile religioase-> eu am nevoie de practica binelui zi de zi

Religia face omul egoist-> eu  am nevoie de iubire

Religia face ca “misionrii” sa mearga prin inteaga lume la clasa bussines-> eu am nevoie sa  merg chiar si desculta la semenii mei

Religia aduna banii sarmanilor->eu vreau sa ii dau sarmanilor

Religia face cunostinte si pile bine vazute oamenilor si astfel apar casatoriile din interese-> eu vrea sa ma casatoresc din iubire

Religia face si ea muzica cantata si vanduta pe bani frumosi-> eu as vrea asa nestiutoare cum sunt  sa cant oricui am ocazia.

Religia ne aduce la paturile celor din spitale si in inchisori si prin azile doar de sprafata -> Eu vreau sa merg cu dragoste la ei.

Religia ne face ignoranti cu semenii nostrii si cu problemele lor->Eu vreau sa pot oferii o cada cu apa calda unei biete batranici ce intinde mana dupa o coaja de paine

Religia ne face sa zicem una si alta noi defapt actionam->eu vreau sa fac doar ce pot crede.

Religia ne da conducatori care ne impun supunerea->eu vreau sa ma conduca doar Dumnezeu.

Religia impune veselia mereu pe chip->Eu vreau sa am chipul asa cum imi este inima

Religia ne face sa vorbim mereu in termini religosi din varful limbii-> E vreau din inima sa am indrasneala sa pot vorbii orice cu oricine oricare i-ar fii nevoia

Of… si lista e lunga si o puteti continua si singuri, ca punct de invatzamant, nu ca judecata, nu dati sentinte, in dreptul nimanui decat in dreptul vostruu.

Daca nu ar fi existat religia cum ar fi aratat intreg mapamondul la ora actuala?

Eu nu am sa cant asa cum vor altii, ci imi voi canta propria-mi melodie.

Un ciot de gand raslet.

Am privit recent o poza la un avatar de la un contact din lista de messenger, o poza unde era cuprins un copil sarman din lumea de jos , statea inghemuit si era atat de slab nutrit incat fara prea mult efort ii putea vedea scheletul osos. Am stat ceva minutzele bune sa privesc acea imagine, care ulterior am realizat ca e doar o franatura din sutele de milioane de poze care ne vin din acele locuri din lume unde mizeria si suferinta sunt la ele acasa. La un momentdat am ajuns sa citesc un jurnal de calatorie al unei prietene ce a ajuns in India in scopul intrajutorarii oamenilor de acolo, si desi asa a fost circumstanta sa fiu eu insumi intr-o situatie grea, in momentul in care citeam despre cat de greu o duc altii in alte locuri ale lumii , mi-am dat seama ca eu nu sunt deloc vrednica sa imi deschid gura. Am invatzat ca mereu partea plina a paharului e ceea ce conteaza , chiar daca e doar o jumatate de masura si nu e una intreaga, conteaza ca macar ceva acolo exista, pentru ca intradevar altora le este dat sa soarba doar din paharul gol.
Oare cate nu ne inconjoara pe noi, sau cate nu detinem , si aici ma refer la un camin calduros, la vederea ochilor si puterea bratelor cu care ne hranim zi de zi, ca sa nu mai spun ca uneori avem mancaruri atat de imbelsugate si totusi ne permitem sa ravnim mereu la ceva mai bun. Nu vreau eu sa dau cu biciul in nimeni pentru ca si eu cad adesea acest examen, si ma intreb adesea oare de ce? De ce am fost proiectatii sa nu ne multumim cu ce avem, si mereu ne dorim mult mai mult, de parca am duce ceva cu noi din lumea aceasta, si astfel din dorinta noastra nebuna de a arata altora cat de bine instariti suntem noi si ce bine ne merge noua , uitam de semenii nostrii care sunt tot fiinte umane, cu sentimente la fel ca si noi,au  acelas organism ca al nostruu care sufera in egala masura si fericirea si durerea. Oh…imi vine sa ma opresc. As vrea sa las totul sa las societatea , sa fug in natura , sa ma initiez si sa imi redobandesc armonia  pe care societatea asta inveninata de atata rau pic cu pic mi-o fura.
Intradevar nu sunt Dumnezeu sa pot aseza intreg globul pamantesc la standardere unei depline armonii care sa contempleze cu fericirea si multumirea aboluta , insa stiu un lucruu, pot , pot, pot, schimba mica lume ce ma inconjoara. E drept ca uneori avem tangente cu unii oameni doar temporar , oamenii asupra carora ne putem pune amprenta doar pentru un anume interval de timp. Si e clar, ca nu putem cu toti oamenii cu care intram in contact, o viata intreaga nu putem sa avem o legatura permanenta, unii pot fi luati dintre noi, altii aleg sa plece singuri sau impinsi de cursul vietii, iar pentru altii noi insine trebuie sa cunoastem limita care trebuie sa ne faca sa ne retragem . Sunt putine persoane in viata care reusesc sa ramana peste timpurii cu noi insa si in acest fel , viata DOAR isi face CURSUL.
Important e cum interelationam noi, poate uneori e nevoie doar de un zambet , sau o simpla vorba pornita din inima spusa cu blandete , poate uneorii nici nu e nevoie de cuvinte ci doar de un comportament adecvat precum o carte care poate fi citita chiar si de cei orbi, si auzita chiar si de cei surzi si traita chiar si de cei ologi.
Oh, da…..
Stiu, toti stim teoria bine 😦
Si peste tot pe unde mergem ni se cere acest lucruu, sa ne iubim aproapele, chiar si fara sa vrem noi sa il facem, fie pe strada , pe la servici , peste tot daca avem din cei 7 ani de acasa, si ne-am deprins cu ceva maniere ,daca nu, macar atunci legal ne simtim constransi sa nu avem un comportament ofensator asupra semenilor nostrii, si totusi inca e atata ura si rautate intre oameni……cand nu e pornit din inima si ceea ce faci nu faci cu drag cam totul e o masca care mai devreme sau mai tarziu tot va cadea jos ….tot ce ne ramane e doar iubirea. Ea e aceea care prin flacari ne traseaza o carare , iar prin valurii e cea care ne inconjoara precum o mantie speciala.

De ce ai pace , cand totul in jurul tau plange?
Si e atat de mult sanage
De ce privesti cu fruntea senina?
Si uiti inbelsugatul har, uitandu-te la tina

In jurul tau sunt oropsiti si oamenii goi
Sunt fiinte la fel de plapande ca si noi
E o invalmasala de lumina si dipret
Pentru ce luptam noi oare cu atata pret?

Iubim in viata cu fapta si cu gandul?
De nu ne mai opreste nici cerul nici pamantul?
Sau pavam incet cu pietre de smarald
Insusi drumul nostruu catre iad?

Iubirea sterge lacrimi                         
Iubirea se caiaete
Iubirea se jertfeste
Iubirea nu raneste
Iubirea se daruieste

Iubirea usureaza povara
Iubirea vindeca boala
Iubirea plange
Iubirea se frange…

Iubirea merge cu orice pret
Iubirea darama pereti
Iubirea nu e ceva raslet
Iubirea e ceva maret.

 

P.S.   Am reusit sa fac rost si de poza despre care scriam la inceputul textului.

TE IUBESC!!!

Am cunoscut trandafirul ce a crescut din beton

Te-aş astepta în orice gară din lume pe orice peron

Şi împreună să aşteptăm să prindem trenul fericirii

Amândoi să descoperim împreună tainele iubirii

 

Un nou început din mai multe puncte de vedere:

A început un nou an calendaristic

A început un nou an spiritual

A început un nou an tot aici… pe blog .

Şi a început o nouă viaţă. O viaţă ce aparent ar fi trebuit să fie plină de mai puţine prejudecati. Nu ştiu caţi păţesc ce am paţit eu, mereu auzim tot felul de teori în care suntem îndemnaţi să nu judecăm. Şi desigur dacă aş pune întrebarea: de ce ?

Ar curge şuvoaie de răspunsuri de diferite categorii, am întâlint şi clasica opinie cum că judecata este a lui Dumnezeu. Şi nu aş contesta asta, însă ceva din sinea mea mă îndeamnă să mă întreb, atunci în acest caz ce am de facut ori folosesc tasta “delete” mai des şi mă fac că toate problemele cu care mă confrunt în viaţa de zi cu cu zi le asimilez până la o anumită cotă şi apoi folosesc delete şi zic: Nu de aici, nu mă mai priveşte, judecata e a lui Dumnezeu ….neeee totuşi am gandire, şi vreau să o folosesc, nu vreau să dau eu verdicte pentru alţii însă cred că cel mai cinstit e ca să concluzionez judecand pentru mine însumi. Analizând consecinţele şi învăţând ca din acele concluzii să iau ce e bun şi util pentru viaţa mea .

La rândul meu am să recunosc că mi-am permis luxul să judec pe alţii, deoarece am observat că noi oamenii partiţionăm multe lucruri pe mai multe categorii şi apoi fiecărei chestii îi acordăm un sertăraş în mintuiţa noastră şi astfel apar sertare cu anumite lucruri care noi poate le considerăm proscrise.

Aici am să dau un exemplu mic, în urmă cu ceva anişori întâlneam pentru prima dată o prietenă ce avea părul scurt şi dupa toate analizele mele am considerat că trebuie să o aşez acolo tacticos în sertărelul cu judecati. Deoarece în mintea mea nu am prevăzut că ea putea avea astfel părul şi din urma unor probleme fizice, gen chimioterapie şi mă stransesem precum un arici în mine deoarece nu întelegeam, cum ea poate să vorbească atât de Isus, când ea se poartă ca un “băieţoi”.

Am judecat şi evident atitudinea mea a devenit una recalcitrantă, poate arogantă cum aflasem mai târziu că s-a resimtit starea mea atunci. Nu mai puteam vorbii despre a iubi acea persoana. La fel în timp m-am lovit de multe situaţii, oamenii care fumeaza şi mi-au dat lectii şi a trebuit să iau lecţia dură aceea de a iubi şi nu a judeca pe nimeni.

Mereu mi-a placut maxima lui E.Cioran ce zice: “A iubi înseamnă a suferii, şi cum tot mai putini fug de suferinţă tot mai putini ştiu să iubească.”  Oare când v-om reuşi să lăsăm deoparte judecăţile? Şi să iubim cu adevărat omul de lângă noi, entitatea aceasta atât de pură ce a lasat-o Dumnezeu în preajma noastră, pentru a o iubii necondiţionat.

Mereu avem această tendinţă odioasă de a judecat înainte de a iubii, e precum un instinct mai agasant decât multe alte instincte aflate în noi. Şi totuşi suntem chemaţi să iubim…uneori nu e nevoie de cuvinte pentru a o face, uneori o faptă mică poate vorbi în locul multor cuvinte. Sau o privire plină de blândeţe, sau un zâmbet venit din adânc de inimă, sau o simplă îmbrăţişare preitenească, sau un bătut de palmă pe umărul cuiva împovărat. Putem iubi oamenii prin tot felul de metode am întâlnit fete care se roagă pentru vitorii lor soţi încă cu mulţi ani înainte de a se întâlni ei doi, (asta da dovadă de iubire).

Am început un an nou, în care eu personal îmi propun să iau ca sfat de căpătâi o parte dintr-o fraza a unei persoane de aici de pe blog ce in anul trecut, mi-a scris fără să mă cunoască, că mă iubeşte pentru că exist(asta da formă de exprimare a frumuseţii sufletului). Anul acesta vreau să fac acest lucruu sa iubesc oameni doar pentru că există, că sunt în jurul meu, că mă fac să prind viaţă. Să nu mai judec pe nimeni, să spulber sertarele în care se cuibăreau aşa frumuşel prejudecăţile. A iubii nu e un lucru atât de greu însă a materializa iubirea e ceva atat de grandios  în cât cuvintele toate din toate limbile pământului adunate la un loc nu pot exprima iubirea în forma ei adevărată.

Deci 2011 fi pregatit că eu sunt gata să iubesc, să arăt bunătate , blândeţe, pace şi dragoste, bucurie, facere de bine, şi multe alte astfel de frumoase atribute ce iubirea adevărată le are cu ea.

Aşa că în loc de la mulţi ani aş vrea să vă spun tuturor celor ce poposiţi din când în când pe acest jurnal virtual că vă iubesc pentru că existaţi şi pentru că sunteţi nişte fiiniţe atât de nepătruns de minunate indiferent din ce colţ de ţară va-ţi afla. Aş vrea ca toată binecuvântarea cerului să se odihnească peste voi şi peste mine deopotrivă, şi împreună să înfrumuseţăm tot mai mult acest regat splendid al iubirii cu faptele noastre cu vorbele noastre cu tot ce facem.

Bine ai venit an nou,

Bine ai venit iubire

Când vei găsi o floare

Pe drumul înflorit

Să îţi aduci aminte

Că eu te-am iubit.

Oameni de zapada

Suntem noi oare oameni de zăpadă?

Hai să facem o incursiune în procesul de formare a unui om de zăpadă, ce rol are el şi efectele ce le resimţim în prezenţa unui astfel de om.
Undeva în parcursul săptămânii trecute, am mers în vizită la nişte prieteni să servim o cafea, iar la intrare in bloc, in faţă, ne scana din priviri un om de zăpadă.
Am intrat în bloc aşteptând cuminţi liftul, şi prvind omul de zăpadă şi copii ce se jucau cu bulgări de zăpadă perindându-se prin faţa lui.
Am stat un moment şi m-am gândit oare câţi oameni de zăpadă nu mai sunt în jurul nostruu?
Hai să aflăm …
Când mergi agale pe gheţuşul vieţii şi mai tragi câte o căzătură pe poteca vieţii, vezi oamenii de zăpadă care stau lângă tine şi nu s-ar clinti nici un moment să te ajute să te ridici.
Au mâini uscate ca nişte crengi, lipsite de vlagă…de ce ai mai aştepta ajutorul lor.
Te privesc cu faţa lor palidă, fără să schiteze nici cel mai mic gest.
Stau îmbrăcaţi în haina lor aparent atât de albă încheiată cu acei năsturaşi negrii din cărbuni.
Ascund sub această haină atât de multă gheaţă, sunt glaciari dee neimaginat.
Ei nu se mişcă nu ar sări nici să te ajute, dar nici nu îţi întorc spatele …şi stau atât de neclintiţi, încât nici dacă ai vrea să îi muţi nu vei izbutii.
Deşi au fularul aşezat la gâtul lor cu atâta maestrie, el e învechit, şi nu le mai ţine de cald.
Atâtea metode învechite şi parşive nu îi mai încălzesc în viaţa vor de zi cu zi…
Ei aşteaptă soarele…în speranţa că poate el le va ţine de cald acolo în mijlocul crivăţului, în mijlocul vieţii lor reci,şi singuratice.
Şi uite aşa oamenii de zăpadă creiază la randul lor alţi oameni de zăpadă, stând în jurul lor şi schiţând un zâmbet atât de fals, fără să realizeze că ei tocmai râd de tabloul în care chiar ei înşiş sunt protagoniştii.
Pe aceşti oameni de zăpadă îi vei întălnii peste tot, de la micile buticuri până în cele mai gigantice centre comerciale.
Aceşti omuleţi de zăpadă au un râset a lor aparte …rad în permanenţă , însă râd fals, deoarece ei sunt atât de trişti în sinea lor.
Ce mă doare cel mai tare e că în această perioadă a anului bisericiele sunt şi ele arhipline de aceşti omuleţi de zăpadă, pe unii îi vezi suflând de zor sau mânuind vre-un instrument muzical, zăngănind ceva, în speranţa că vor reuşii să acopere şuieratul tăios al cruntului crivăţ din viaţa lor.
Schiţează bucuria unei sărbători cum nu a mai fost alta, în care apar cel mai vizibil oamenii de zăpadă.
Cu fruntea ascunsă sub acea oală veche, ei stau mereu încruntaţi, iar crisparea ce o servesc îi face să rămână tot reci, indiferent de locaţia în care s-ar afla ei.
Îi întâlneşti adesea ghemuiţi la casele lor în jurul luminii focului, iar ochii încep sa le strălucească,la vederea meselor încarcate în timp ce simplii oamenii cerşesc în Ajun o dulceaţă de pâine… iar “oamenii de zapada” zâmbesc absurd în jurul mesei pline….
Aceştia sunt caraghioşi când se plâng că este frig… ca şi cum ar ştii cu adevărat ce înseamnă să simţi vântul bătându-ţi pielea… însă realitatea crudă e că din maşina lor lucioasă ei habar nu au ce înseamnă frigul.
Căldura mediului înconjurător ar vrea să îi transforme, să îi topească de sloiul glaciar din ei, şi să îi facă elementul cel mai indispensabil vieţii…APA.
Pentru ca să fi util societăţii în care eşti, trebuie să te mistui pe tine insuţi, să te laşi să dispună şi alţii de tine, nu doar să stai pe margine precum un om de zăpadă.
E plină lumea de oamenii aceştia de zăpadă, care aleargă cu cadouri multiicolore în disperanta încercare de a mai aduce puţină culoare în viaţa altora,
Uitând că ei înşişi sunt un adevărat spectruu de culori însă numai atunci când se lasă penetraţi de razeele luminii Soarelui, îşi vor putea minunăţia de colorit de care dispun.
Să lăsăm haina aceea aparent cuurata pe care o încheiem, prinzându-ne de acei cărbuni negrii ai ei, care ne murdaresc mainile.
Ar trebui să avem măinile curate, ca atunci cănd le vom întinde spre alţii cu apa transformată din noi să le dam sa bea, adica un pumn de apa cristalină, sa nu poluam acea apa vitală, cu mizeriile noastre.
Nimeni nu e obligat să servească din mizeria mâinilor tale…
As vrea sa prindem o aripă de timp din zbor să umplem vechea noastră căciuliţă ciobită cu clipe trecute, scrise pe veci cu dâra unei zăpezi topite.
Sa fim aceia care să sciem pe soare cu zăpada noastră clipe isorice.
Clipa de azi e oportunitatea ce o vem, cea care a trecut deja nu o vom mai putea avea niciodată la îndemână spre a o schimba. Iar clipa urmăatoare nu putem stii de ne aparţine.
Ea ne va urmării precum o stafie în pragul morţii…şi va striga mereu dupa noi, infiorându-ne că nu am făcut-o să fie o clipă demnă de sublima denumire ce o poartă.
Vreau visări albe şi gânduri curate…
Vreau melodiile clopotelor de iarnă şi colindul despre iesle…
… sa iubim Copilul care a dat sens Sărbătorii, nu sărbătoarea care a dat sens Copilului !

Vreau vibraţii de viaţă printre zidurile reci…
Vreau ninsori suave şi lacrimi albastre …
Vreau o iarnă caldă fără “oameni reci”…
Vreau joc de colorit dee aici si pan` la astre

Vreau o sarbatoare cu râset de copii inocenţi,
Şi zurgălit de clopoţei în nopţile îngheţate
Si tot întinsul acoperit de uriasii nămeţi
Si oameni cu inimi calde si pe veci transformate.