37. Banca de la stradă

De când mă știu pe a noastră uliță
Așa cum știe fiecare
La poartă stă proptită o laviță
Vorbei gata să îi dea născare

Și vânt și ploi o tot bătură
Că prea multe-a auzit
De cald îi mai ține câte o pătură
Când șade vre-unul ostenit

În nopțile cu stele căzătoare
Mamă, mă cuprindeai în a tale brațe
Și-n păr mâna o treceai mângâietoare
De cădeam captivă-n a visurilor ațe

Sfaturi, taine și povești la ceas de seară
Doar lavița le-a numărat pe toate
Oh! Și dorul mă încearcă iară
Că zilele ne trec neobservate

Când oare anii vieții ni s-au dus
Fluturați de vânt ca o șuviță
Că ne-am trezit mergând spre apus
Cu gândul la vremea de pe laviță

Pe ea acum doar mama a rămas
Iar timpul a uscat și scândura ei lată
Cu lacrimi o udă tremurând în glas
Visând la serile de altădată

Tată, mâna ta a prins să o repare
Pentru atunci când voi veni acasă
Privirea mamei să mă afle-n zare
Să o văd din nou voioasă

Sub clar de lună stăm toți trei cuminți
Și lăsăm clipele în voia lor să zboare
Eu, vă sorb chipurile ca de sfinți
Înconjurată de iubirea voastră mare.

By Anda R <><
30.07.2020
©Copyright reserved©

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s