44. Înflorind încă odată

De aș putea desena pe stele
Acest mugure ce din nou a încolțit 
În copacul vieții mele
Ce an de an, e tot mai înflorit

Pășesc agale pe culmile vieții
Însetând după ape limpezi de izvor
Nu mai pot pășii prin roua dimineții 
Și fiecare an ce trece, adâncește acest dor

- Nu te lăsa întristată fără măsură! 
Îmi repet în zilele înnourate
- Ești încă în viață, deci te bucură! 
De acest dar mulți nu mai au parte

Nu există cameră prea întunecată 
Unde Lumina să nu poată pătrunde 
Și nici gânduri prea îndepărtate 
Pe care Dragostea să nu le adune

Nu iubesc nici anii, nici arginții
Căci aceștia se arată doar o vreme
Iubirea o merită din plin părinții 
Ce m-au iubit înainte să îmi dea un nume

Zambilele sunt toate numai zâmbet 
"Treiștrei" la număr se înghesuiesc
Sfioase să rămână toate în buchet
Cu parfumul lor să mă înveselesc

Sunt risipă anii trăiți în aparențe
Fiți voi înșivă an de an și zi cu zi
Doar așa veți semăna integritate
Când sunteți cine vreți cu adevărat a fi. 

by Anda R. <><
© Copyright reserved ©
17.03.2021
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s